Criticilor mei
N-ai scris în viaţa ta decât monoloage, dar îmi reproşezi că vorbele mele nu sunt ascultate ori înţelese… N-ai scris în viaţa ta un vers dar spui că poeziile mele nu au suficientă melodicitate. Şi crezi că personajele mele sunt arogante şi prea des rigide? Poate aşa o fi, dar nu ştii să plângi la scena în care eroul înţelege că a venit sfârşitul lumii! Lasă, fă ce ştii tu mai bine: trage un glonţ, trage cortina, trage o critică bună, dar lasă-mă să scriu, să visez, să plâng şi să mor.